Animalele de companie sunt o parte importanta din viata noastra, fie ca este vorba despre caini sau pisici sau animale exotice. Acestea sunt incluse, de cele mai multe ori, ca parte importanta a familiei si isi petrec poate intreaga viata alaturi de stapanii lor, de familia lor adoptiva.
Fie ca vorbim despre caini, pisici, hamsteri, pasari sau orice alt animal, ele reusesc sa-si arate afectiunea si loialitatea fata de noi, incercand sa ne fie alaturi atunci cand parcurgem anumite etape sau evenimente, fie placute, fie mai putin placute.
De altfel, a avea un animal de companie nu se rezuma doar la a-l mangaia, a-l hrani si a-i asigura curatenia si siguranta, ci reprezinta o mare responsabilitate. Totusi, pe langa toate ,,sacrificiile” pe care e nevoie sa le facem si toate resursele de timp, financiare si de energie pe care le investim pentru a le asigura pufosilor o viata buna si cat mai lunga, a avea un animal de companie vine si cu multiple beneficii psihologice.
Asadar, pe langa resursele puse la dispozitie pentru micutul nostru, acesta ne ofera avantaje inzecite, cum ar fi:
Cum te responsabilizeaza un animal de companie
Multe cupluri aleg sa adopte un animal inainte de a da nastere unui copil si multi parinti aleg sa daruiasca un necuvantator copiilor sai si bine fac ambele categorii de oameni. Asa cum discutam anterior, un animal de companie necesita resurse si reprezinta o responsabilitate mare pentru stapanul sau. Este nevoie sa fie hranit, curatat, ingrijit, dus periodic la veterinar, plimbat si nu numai. Astfel, un animal de companie poate sa fie o responsabilitate aproape la fel de mare precum un copil. In general, oamenii care detin animale de companie sunt mult mai responsabili, organizati si implicati, iar cei care nu detin deja aceste calitati, le pot dezvolta odata cu adoptarea unui animal.
Animalele alunga singuratatea
Sa ai un animal de care sa te bucuri atunci cand vii acasa de la serviciu sau care sa fie langa tine in vacante, in parc sau in momente dificile din viata poate reprezenta un sprijin important care sa te faca sa te simti mai putin singur. Prezenta unui animal in cazul persoanelor care locuiesc singure, poate sa fie un pilon de baza pentru ca oamenii sa simta suport, afectiune si companie neconditionate.
Animalul de companie si starea de bine
Suportul, dragostea, loialitatea, prezenta unui animal de companie pot fi un ajutor considerabil in cresterea starii de bine generale. Existenta unui caine, a unei pisici sau a oricarui tip de animal in casa contribuie treptat la o stare de bine mai ridicata, la afecte pozitive si la crearea de amintiri placute. Gandeste-te doar la cat de adorabil este pufosul tau si la cat de mult tii la el si pariez ca deja ti se schimba starea de bine intr-una mai pozitiva!
Beneficiile animalelor in viata ta
Pentru persoanele cu anumite deficiente, prezenta animalelor, de obicei a cainilor, este vitala pentru a supravietui si a se descurca in mod aproape independent. Cainii de suport sunt special antrenati pentru a servi drept suport de baza persoanelor cu deficiente de vedere, in special, fiind ghizi de un real ajutor, fara de care unii dintre oameni nu s-ar descurca sau ar avea dificultati considerabile.
BONUS: Animalele sunt deseori folosite in terapiile oamenilor.
Daca inca nu te-ai hotarat cat de mult te-ar ajuta prezenta unui animal de companie in viata ta, gandeste-te ca acestea sunt de mare ajutor in randul terapeutilor. Spre exemplu, cainii si pisicile iau parte uneori la terapiile oamenilor cu simptome depresive, cu anxietate sau cu traume, ameliorand afectele negative si accelerand procesul de vindecare. De asemenea, cu ajutorul cailor, multi copii, chiar si cu deficiente, se bucura mai mult de viata.
Acestea sunt doar cateva dintre beneficiile pe care le poate aduce un animal de companie in viata unui om, multe altele pot fi descoperite abia dupa ce decizi ca esti pregatit sa te implici trup si suflet unui micut necuvantator.